Sunt o papusa din carpe cu chip de portelan. Si vai, atat de trista si singura ma simt!
Ca sa imi intelegeti trairile, trebuie sa va spun ca odata demult, am fost o preafrumoasa papusa chinezeasca, menita sa aibe un stapan caruia sa ii aduca zambetul pe chip. Chiar in ziua in care mi-au fost desenate narile si a inceput sa imi bata inimioara, l-am cunoscut si pe cel care avea sa imi fie singurul stapan de atunci si pan-acum… Ani de-a randul i-am infrumusetat odaia de primit musafirii… si, in ciuda atator alte frumuseti imprastiate oriunde vedeam cu ochii, atat de laudata eram, ca simteam ca mi se infierbantau obrajorii. Cat eram de fericita…
Pana intr-o zi, cand am fost luata de pe raftul pe care petreceam, chiar de stapanul meu, si pusa intr-o cutie veche, alaturea de alte lucrusoare. In locul meu a pus alta papusa… nu de portelan ca mine, dar cu o rochita mult mai pestrita, ca cele de se gasesc prin balciuri. Dupa ce s-a facut intuneric, totul cu mine a inceput sa se cutremure… Pesemne ca tot pamantul s-a rostogolit de tare ce m-am lovit de cele din jur… atat de tare de m-am spart in mii si mii de bucatele… numai chipul mi-a ramas fara nici macar o zgarietura de am si supravietuit.
Dupa acea furtuna, s-a facut iar lumina… 2 maini noduroase m-au ridicat… si mi-au redat corpul… de carpe, pe care si azi il am. De atunci, stau intr-o galantar si astept sa vina cineva sa ma cumpere.
