Viata nu se desfasoara dupa modele.
Daca parintii nostri erau casatoriti si aveau si copii la 22 de ani, nu inseamna ca si noi trebuie sa facem la fel. Daca inainte totul era doar un drum clar ce trebuia urmat, nu inseamna ca si acum e la fel.
Avem 22 de ani.. inca ne tocim coatele pe bancile facultatii… unii pentru o diploma, altii pentru a ocoli viata de angajat, chiar poate pentru a se amagi ca inca este timp. Timp pentru a ne hotari, timp pentru a face ce ne place, timp pentru a ne regasi.
Ne face libertatea sa ne simtim pierduti? Sunt una din multimea de persoane pierdute. Zic ca ma cunosc, cred ca stiu ce vreau… dar uneori totul e atat de incetosat ca nu mai stiu ce sens are “tot”. Atunci cand nici pe noi insine nu reusim sa ne mai pacalim, mai are rost sa jucam teatru pentru altii?
Din pacate, e mult mai usor sa spunem ceea ce nu ne place/ce nu vrem… [...]
Acum vreau sa vizitez America pentru ca e ultima data cand pot primi viza atat de usor sau de fapt fug iar? De ce sa mai fug… ca sa am unde sa ma intorc. Daca s-ar putea, as fugi de mine… mi-as lasa E-ul, undeva in siguranta, frumos impachetat, neaparat intr-o cutie de carton cu peretii interiori roz si cu miros de liliac. As fugi sa fiu tot ce nu sunt, sa uit ce a fost si tot ce vreau sa fie.
Pentru cine ne traim viata? De atatea ori, atatea persoane mi-au intarit convingerea ca traim pentru altii… traim ca sa facem pe plac altora, ca sa fim acceptati in anumite grupuri, sa fim vazuti intr-un anumit fel. Trebuie sa ne imbracam toti la fel, sa vorbim la fel, sa ne prefacem ca nu avem nimic cu nimeni.
[...]
