America reloaded

Iulie 2, 2010

Cum am ajuns in America? Pe scurt, am platit cateva carute de bani unei companii pentru a intra intr-un program Work and Travel, am analizat ofertele de joburi, mi l-am ales pe cel “potrivit”, am dat un interviu de viza, m-am suit intr-un avion si am zburat vreo 13 ore. Am avut noroc ca am reusit sa vin impreuna cu Ana, prietena si colega de master.

Cand imi amintesc ce disperate eram cand am ajuns aici!… pana si drumul din Boston- pana unde am zburat cu British Airways, pana in Newport a fost destul de greu… am mers cu 2 autobuze vreo cateva ore si mai aveam si bagaje mari… In prima noapte nu aveam unde sa dormim, asa ca am oprit la un Inn…s-a dovedit a fi la cateva mile de orasul propriu zis. Urmatoarele 2 nopti am stat intr-un hostel- de fapt singurul hostel din Newport. E un loc foarte bun pana te asezi, pentru ca persoana care se ocupa de el- de fapt care e proprietarul dar si singurul angajat,e foarte de treaba, te ajuta, iti da sfaturi… nu stiu acum cat de bune sunt aceste sfaturi dar macar iti repeta intr-una “it will be fine” si pe noi sigur ne-a ajutat ducandu-ne cu masina ici si colo.

Mai greu a fost cu gasitul unei casute… am umblat pe la toate agentiile de imobiliare din oras, citeam pana si ziarele locale :)))… ba nu erau pentru inchiriere pe timpul verii ba nu aveam noi numarul necesar de colegi de casa… pana la urma, chiar in ziua in care trebuia sa eliberam camera de la hostel, am semnat toate actele, am platit prima chirie si ne-am mutat. Cand merg acum pe unele strazi pe care am hoinarit acum vreo 15 zile in cautarea disperata a unui loc de inchiriat, mi se face pielea gainii… imi amintesc si imi vine sa plang.. atunci, cu atata stres si mai ales cand o vedeam pe Ana, trebuia sa rezist si sa o scot cumva la capat. Am ramas la un moment si fara bani, incat a trebuit sa ma imprumut- moment in care ii multumesc Anei ca m-a ajutat :P.

Un alt noroc- oarecum, a fost ca am venit aici avand de dinainte un job full-time. Pe langa faptul ca e platit destul de bine fata de alte posturi din astfel de programe, am avut pana acum 40 de ore pe saptamana. Ne permitem sa platim chiria, sa mancam, eu sa imi platesc datoriile si mai ales sa mai pastram si noi ceva.

Ce anume facem noi aici? Suntem tour guides! Suna bine nu? Mai ales ca e exact in domeniul nostru.. turism. Momentan lucram in The Breakers- pe limba noastra, intr-un muzeu. Tururile sunt self-guided, cu audio-sets si noi practim doar ii ghidam pe turisti, ii ajutam uneori, supraveghem si stam in pauza :)) E super ca avem 3 pauze cumuland 1 h- PLATITA!- dar in general e o plictiseala criminala… depinde foarte mult pe ce pozitie esti- in fiecare ora ne rotim- uneori mai ca atipesti pe scaun, te rogi ca vreun turist sa aiba nevoie de ajutor, vezi ca nu te asculta nimeni- incepi sa visezi si ca sa vezi, cineva va incepe sa iti zica “MISS! MISS!”… foarte probabil sa fie o frantuzoaica care nu poate apasa pe butonul de pause. In prima zi de salariu am fost atat de fericite! 😀 Azi am primit deja cel de al doilea salariu…

To be continued…

living the american dream… mai mult decat un cliseu

Iunie 18, 2010

17 iunie 2010… a cincea zi in america si deja e ca si cum sunt aici de ani de zile… poate ca nu realizez inca unde ma aflu dar nu am simtit nici o clipa sentimentul de nou si de frica pe care l-am simtit atunci cand am plecat spre grecia.

ieri ne-am mutat intr-o casuta si avem si noi in sfarsit locusorul nostru la care sa ne intoarcem la sfarsitul zilei… inca mai are nevoie de una alta – printre care si cearceafuri- dar e al nostru, ni-l permitem si e dragut :p

sunt foarte multe de zis… totul e diferit aici – de la prize pana la modul de a fi al oamenilor…

cam greu cu banii pentru inceput – adica pana vine primul paycheck :))- dar apoi sper sa ajungem chiar sa mai si punem ceva deoparte… macar sa imi platesc datoria facuta pentru a avea aici bani de buzunar :p

probabil ar fi trebuit sa incep prin a spune unde anume in america sunt :)) undeva pe coasta de est- newport, statul rhode island. un oras linistit, cu un turism infloritor, din tot ceea ce e inca numit the new england. cum a fost atata timp colonie britanica, intreaga zona are un stil clasic european.

oamenii sunt foarte veseli, bine dispusi intotdeauna, dornici sa ajute… am fost cu totii surprinsi in mod placut de ospitalitatea tuturor de aici, chiar daca era vorba doar de trecatori de pe strada.

to be continued…

Cateva clipe anti-modestie :p

Aprilie 27, 2010

Impreuna cu Anca si Lori, in timpul prezentarii proiectului nostru

2010- un an atat de bun pe plan profesional. Toate s-au aranjat si mi-au incununat cu lauri stradaniile. Mi-am indeplinit deja jumatate din planurile/obiectivele pe anul acesta si simt ca nu se va opri aici.

Cel mai recent, am participat la sesiunea de comunicari stiintifice. Nu mi-am inchipuit niciodata ca eu chiar voi ajunge sa particip la un astfel de eveniment… mereu mi s-a parut ca participantii erau persoane atat de destepte, atat de ambitioase, de sigure pe sine si vedeam sesiunea asta ca pe un cerc extrem de exclusivist care nu e pentru muritorii de rand (printre care ma vedeam si pe mine normal :))  ).

Mai exact, am participat la sectiunea Excelenta in business a masteratului Administrarea afacerilor in turism (ASE)- ce pompos suna nu?:)) In mai putin de o saptamana, am facut impreuna cu colegele mele de echipa, Anca si Lori (va multumesc cu aceasta ocazie ca mi-ati fost colege si abia astept urmatoarea cooperare 😀 ) o cercetare cu care am castigat…

(imaginati-va batai de tobe!)….

(inca se aud tobele)…

premiul intai!

Multumim pentru aplauze!;;)

O varianta intermediara a hartii Romaniei- facuta integral de noi si folosita in cadrul prezentarii - 1x0,7 m2:D

Chiar a fost o experienta interesanta, ce a meritat.. munca depusa (mai ales faptul ca mi-am scurtat vacanta de Paste pentru acest proiect 😦  ), din care am invatat cateva lucruri noi, am cunoscut cel putin o persoana extrem de interesanta si am invatat inca o data “niciodata sa nu spui niciodata”.

In incheiere, participarea la sesiunea de comunicari stiintifice a studentilor este ceva ce ar trebui facut macar o data in timpul facultatii/masteratului. “Cine vrea, poate” si chiar si fara vreun premiu, poate fi distractiv si un motiv de a iesi din amorteala “tot ce tine de facultate/masterat e plictisitor”.

Regasirea E-ului din ou (fragmente)

Aprilie 1, 2010

Viata nu se desfasoara dupa modele.

Daca parintii nostri erau casatoriti si aveau si copii la 22 de ani, nu inseamna ca si noi trebuie sa facem la fel. Daca inainte totul era doar un drum clar ce trebuia urmat, nu inseamna ca si acum e la fel.

Avem 22 de ani.. inca ne tocim coatele pe bancile facultatii… unii pentru o diploma, altii pentru a ocoli viata de angajat, chiar poate pentru a se amagi ca inca este timp. Timp pentru a ne hotari, timp pentru a face ce ne place, timp pentru a ne regasi.

Ne face libertatea sa ne simtim pierduti? Sunt una din multimea de persoane pierdute. Zic ca ma cunosc, cred ca stiu ce vreau… dar uneori totul e atat de incetosat ca nu mai stiu ce sens are „tot”. Atunci cand nici pe noi insine nu reusim sa ne mai pacalim, mai are rost sa jucam teatru pentru altii?

Din pacate, e mult mai usor sa spunem ceea ce nu ne place/ce nu vrem…   […]

Acum vreau sa vizitez America pentru ca e ultima data cand pot primi viza atat de usor sau de fapt fug iar? De ce sa mai fug… ca sa am unde sa ma intorc. Daca s-ar putea, as fugi de mine… mi-as lasa E-ul, undeva in siguranta, frumos impachetat, neaparat intr-o cutie de carton cu peretii interiori roz si cu miros de liliac. As fugi sa fiu tot ce nu sunt, sa uit ce a fost si tot ce vreau sa fie.   

Pentru cine ne traim viata? De atatea ori, atatea persoane mi-au intarit convingerea ca traim pentru altii… traim ca sa facem pe plac altora, ca sa fim acceptati in anumite grupuri, sa fim vazuti intr-un anumit fel. Trebuie sa ne imbracam toti la fel, sa vorbim la fel, sa ne prefacem ca nu avem nimic cu nimeni.

[…]

18 martie

Martie 18, 2010

Construisem un castel. Era minunata privelistea din varful lui.

Dar acum e distrus… numai din vina mea.

Mi-am dat seama la un moment dat ca e un castel din carti de joc… m-am suparat si l-am daramat. Nu avea nici un defect, nu stiam cat va mai tine, dar ca regina a intregului castel mi-am proclamat dreptul de a-mi distruge opera inainte ca ea sa ma detroneze pe mine.

Da… sunt un creator care nu se sacrifica.

Razlete…

Ianuarie 23, 2010

M-am hotarat sa imi reneg inima. De ceva vreme, e numai impotriva mea… zboara numai la cine nu trebuie, se plimba numai pe unde i-am interzis.

 Nu imi place pilda fiului risipitor. De fapt, o urasc. Nu am fost si nici nu voi fi vreodata fiul risipitor. Asa sunt eu… intotdeauna mai pasatoare decat ar trebui.

 Cica racii nu pot trai fara a face bine altora. De maine imi schimb zodia. M-am plictisit sa am efect pozitiv in vietile celor din jurul meu, dar eu sa invat de la ei numai cum sa fiu mai rea si mai nepasatoare.

 Cuvantul zilei: irosit/a… talent irosit, ani irositi, lacrimi irosite, nopti irosite… Sa incepem insa un nou capitol.

 Nu pot sterge trecutul… numai bine- sa invat din propriile mele greseli.

 In final, direct sau indirect, totul se rezuma prin “bani”. Toate ideile se sfarsesc cu “ai sau nu”. Nu conteaza cine esti, ce stii si cat te chinui- regula e ca vei fi intrecut de cei cu mai mult “cas(h)”.

 Exact asa cum mi-a zis tatal meu odata: eu voi obtine se pare totul mai greu decat ceilalti… tocmai pentru ca imi doresc mai mult, ma implic mai mult si … asa mi-e dat.

 Bine ca a venit clipa pauzei din aceasta realitate. Somn usor si vise placute!

Chip de portelan

Decembrie 3, 2009

Sunt o papusa din carpe cu chip de portelan. Si vai, atat de trista si singura ma simt!

Ca sa imi intelegeti trairile, trebuie sa va spun ca odata demult, am fost o preafrumoasa papusa chinezeasca, menita sa aibe un stapan caruia sa ii aduca zambetul pe chip. Chiar in ziua in care mi-au fost desenate narile si a inceput sa imi bata inimioara, l-am cunoscut si pe cel care avea sa imi fie singurul stapan de atunci si pan-acum… Ani de-a randul i-am infrumusetat odaia de primit musafirii… si, in ciuda atator alte frumuseti imprastiate oriunde vedeam cu ochii, atat de laudata eram, ca simteam ca mi se infierbantau obrajorii. Cat eram de fericita…

Pana intr-o zi, cand am fost luata de pe raftul pe care petreceam, chiar de stapanul meu, si pusa intr-o cutie veche, alaturea de alte lucrusoare. In locul meu a pus alta papusa… nu de portelan ca mine, dar cu o rochita mult mai pestrita, ca cele de se gasesc prin balciuri. Dupa ce s-a facut intuneric, totul cu mine a inceput sa se cutremure… Pesemne ca tot pamantul s-a rostogolit de tare ce m-am lovit de cele din jur… atat de tare de m-am spart in mii si mii de bucatele… numai chipul mi-a ramas fara nici macar o zgarietura de am si supravietuit.

Dupa acea furtuna, s-a facut iar lumina… 2 maini noduroase m-au ridicat… si mi-au redat corpul… de carpe, pe care si azi il am. De atunci, stau intr-o galantar si astept sa vina cineva sa ma cumpere.

Si inca putin Eu…

Noiembrie 5, 2009

Azi a fost o zi cu folos. Am aflat, la un seminar de managementul resurselor umane, ca lucrez mai bine individual si nu am inca trasaturi de leader.

Da, normal ca nu lucrez mai bine in echipa… de cand ma stiu, am fost invatata si incurajata sa fiu printre cei mai buni, sa imi placa competitia si sa lucrez/descurc singura.

Cum sa lucrezi mai bine in echipa daca incepand de la gradinita esti invatat sa tinzi spre individualism?… Cine termina primul/prima ce avea de facut, primea bulina rosie, cine invata cel mai bine, avea lucrarea pusa pe panoul de onoare al grupei…

Trecand mai departe… clasele primare… atunci am invatat cu adevarat ce inseamna competitia. Imi amintesc cu drag cei cativa colegi cu care eram mereu in intrecere… olimpiade, concursuri nationale… chiar si numai pentru a te evidentia in faza invatatoarei si a clasei se merita.

Generala… au fost primele dati cand m-am lovit cu capul de pragul de sus- ca sa vezi, chiar daca tu ii ajuti pe altii, acesti altii nu te vor ajuta pe tine. Lectia nr. 1 pe care o ai de invatat- fiecare e pe cont propriu!

Liceu… dezinteres total din partea tuturor din jurul meu de care normal m-am imbolnavit si eu… uneori imi mai faceam temele, cu predilectie la anumite materii… ce as fi putut sa ii spun profei/profului cand un coleg se lauda cu tema mea si primea un punctaj nemeritat (de care culmea aveam nevoie)?

Crescand, am ajuns si in Bucuresti… Facultatea chiar nu prea mai conteaza, caracterul meu deja e format in mare parte… Chiar si asa, tot am invatat ceva in cei peste 3 ani de viata in aceasta minunata capitala. Am invatat pe pielea mea ca uneori cand lucrezi in echipa, se intampla ca tu sa iti faci treaba bine si la timp si sa fii luat de prost… Regula mereu valabila in facultate- nu te obosi sa termini ceva la timp, mereu vor fi prelungiri de termene, exceptii de la sistemul de notare si poate chiar anularea acelui ceva!

Da, stiu ca de multe ori lucrez mai bine individual. Imi place sa termin ce am de facut repede, pentru ca ma plictisesc repede. Imi place sa fac ce am de facut bine si nu de mantuiala, mai ales daca pot. Atunci cand e vorba de ceva ce ma intereseaza, imi dau interesul. Uneori sunt peste capacitatea medie de intelegere, gandire si ce mai vreti voi (si nu, acum nu sunt modesta!) si normal ca nu am rabdare sa lucrez in echipa!

Cat despre calitatile mele de leader… da, ca sa vezi, tocmai mie, singura din grupa care sunt momentan decisa ca vreau sa fiu manager de hotel, imi lipsesc aceste calitati! In plus, din 22 de persoane prezente, toti sunt leaderi innascuti, numai eu va trebui sa lucrez mai mult pentru a le capata. Mai in gluma mai in serios, i-am spus profei “momentan, ma multumesc sa fiu manager”.

Imi stiu punctele slabe… stiu ce limite trebuie sa mut. Poate si de asta am vazut ideea de a fi manager ca o provocare destul de mare pentru a o accepta.

 P.S. Gata Dee, abia astept sa iti aud comentariile rautacioase :p

Scrisoare

Octombrie 25, 2009

A trecut o saptamana de la inmormantarea ingerului meu pazitor.

„Fratioare,

Azi am avut un sentiment nou si tare ciudat… daca nu m-as cunoaste atat de bine precum ma cunosc, as crede ca mi-era dor de tine… De fapt, imi pare tare rau de mine ca nu am de cine sa mai rad… In plus, acum 2 zile mi-am cumparat o noua sulita.. vai, frumusetea intruchipata! Dar sa vezi durere… nu am pe cine sa mai intep cu ea… ce ma fac? Pe cine sa o testez pana sa imi expire perioada de proba de o saptamana?… Off, e atat de grea viata asta.

Am vorbit insa destul de mine… Stiu ca tu nu te plictisesti acolo sus unde esti… nici aici nu faceai nimic distractiv asa ca nu ai la ce sa duci doru.

Cam atat… Ne vedem la Sfarsit.

Jumatatea ta, Dracusorul Alinei”

ASE… iar.

Octombrie 19, 2009

1485

ASE. Master. 3 zile pe saptamana. Nervii nu rezista.

Inca o data, asteptarile mi-au fost inselate… Am sperat ca la master va fi diferit de facultate, ca mai mult de jumatate va fi nou, interesant, inteligent. Zau?… Ia sa imi reajustez cuvintele…

Profesori care se repeta de 10 ori pe curs/seminar, lucruri invatate/intalnite in facultate, plictiseala si viteza melcului. Cum va place?

Chiar am asteptari prea mari de la un invatamant superior?

E abia inceputul celei de a doua saptamani si eu deja sunt plictisita. Macar de-as avea mai multi baieti in grupa…

Pana la o noua (re)citire, nu dati prea mult pe la facultate si multa distractie!