Cateva clipe anti-modestie :p

Impreuna cu Anca si Lori, in timpul prezentarii proiectului nostru

2010- un an atat de bun pe plan profesional. Toate s-au aranjat si mi-au incununat cu lauri stradaniile. Mi-am indeplinit deja jumatate din planurile/obiectivele pe anul acesta si simt ca nu se va opri aici.

Cel mai recent, am participat la sesiunea de comunicari stiintifice. Nu mi-am inchipuit niciodata ca eu chiar voi ajunge sa particip la un astfel de eveniment… mereu mi s-a parut ca participantii erau persoane atat de destepte, atat de ambitioase, de sigure pe sine si vedeam sesiunea asta ca pe un cerc extrem de exclusivist care nu e pentru muritorii de rand (printre care ma vedeam si pe mine normal :))  ).

Mai exact, am participat la sectiunea Excelenta in business a masteratului Administrarea afacerilor in turism (ASE)- ce pompos suna nu?:)) In mai putin de o saptamana, am facut impreuna cu colegele mele de echipa, Anca si Lori (va multumesc cu aceasta ocazie ca mi-ati fost colege si abia astept urmatoarea cooperare 😀 ) o cercetare cu care am castigat…

(imaginati-va batai de tobe!)….

(inca se aud tobele)…

premiul intai!

Multumim pentru aplauze!;;)

O varianta intermediara a hartii Romaniei- facuta integral de noi si folosita in cadrul prezentarii - 1x0,7 m2:D

Chiar a fost o experienta interesanta, ce a meritat.. munca depusa (mai ales faptul ca mi-am scurtat vacanta de Paste pentru acest proiect 😦  ), din care am invatat cateva lucruri noi, am cunoscut cel putin o persoana extrem de interesanta si am invatat inca o data “niciodata sa nu spui niciodata”.

In incheiere, participarea la sesiunea de comunicari stiintifice a studentilor este ceva ce ar trebui facut macar o data in timpul facultatii/masteratului. “Cine vrea, poate” si chiar si fara vreun premiu, poate fi distractiv si un motiv de a iesi din amorteala “tot ce tine de facultate/masterat e plictisitor”.

Regasirea E-ului din ou (fragmente)

Viata nu se desfasoara dupa modele.

Daca parintii nostri erau casatoriti si aveau si copii la 22 de ani, nu inseamna ca si noi trebuie sa facem la fel. Daca inainte totul era doar un drum clar ce trebuia urmat, nu inseamna ca si acum e la fel.

Avem 22 de ani.. inca ne tocim coatele pe bancile facultatii… unii pentru o diploma, altii pentru a ocoli viata de angajat, chiar poate pentru a se amagi ca inca este timp. Timp pentru a ne hotari, timp pentru a face ce ne place, timp pentru a ne regasi.

Ne face libertatea sa ne simtim pierduti? Sunt una din multimea de persoane pierdute. Zic ca ma cunosc, cred ca stiu ce vreau… dar uneori totul e atat de incetosat ca nu mai stiu ce sens are „tot”. Atunci cand nici pe noi insine nu reusim sa ne mai pacalim, mai are rost sa jucam teatru pentru altii?

Din pacate, e mult mai usor sa spunem ceea ce nu ne place/ce nu vrem…   […]

Acum vreau sa vizitez America pentru ca e ultima data cand pot primi viza atat de usor sau de fapt fug iar? De ce sa mai fug… ca sa am unde sa ma intorc. Daca s-ar putea, as fugi de mine… mi-as lasa E-ul, undeva in siguranta, frumos impachetat, neaparat intr-o cutie de carton cu peretii interiori roz si cu miros de liliac. As fugi sa fiu tot ce nu sunt, sa uit ce a fost si tot ce vreau sa fie.   

Pentru cine ne traim viata? De atatea ori, atatea persoane mi-au intarit convingerea ca traim pentru altii… traim ca sa facem pe plac altora, ca sa fim acceptati in anumite grupuri, sa fim vazuti intr-un anumit fel. Trebuie sa ne imbracam toti la fel, sa vorbim la fel, sa ne prefacem ca nu avem nimic cu nimeni.

[…]